El a menționat că începând cu primul turneu care va avea loc la Arenele BNR, cel din circuitul ATP, de 250 de puncte, terenul principal se va numi „Arena Centrală Ilie Năstase – Ion Țiriac”.
„Am văzut declarația domnului Ilie Năstase din conferința de presă și țin să menționez faptul că nimeni nu a făcut niciodată o solicitare către BNR pentru ca arena centrală să poate numele celor doi foști mari jucători de tenis. Chiar nu este absolut niciun fel de problemă cu acest lucru. Tocmai de aceea, începând cu primul turneu, acesta din aprilie, terenul principal se va numi «Arena Centrală Ilie Năstase – Ion Țiriac»”, a afirmat directorul adjunct al centrului care administrează baza Arenele BNR.
Șteț a comentat astfel declarația făcută de fostul tenismen Ilie Năstase, cel care afirmase, miercuri, într-o conferință de presă, că ar fi meritat ca împreună cu Ion Țiriac să dea numele terenului central: „Ei (n.r. – BNR) nu au vrut să pună numele meu și al lui Țiriac la arena centrală, deși cred că meritam la câte loburi am dat acolo”.
Referitor la dorința organizatorilor BRD Năstase Țiriac Trophy de a mări capacitatea Arenelor BNR la 7.500 de locuri pentru a putea ridica turneul de la București la unul de 500 de puncte ATP, Mugur Șteț a afirmat că acest lucru s-ar putea realiza după încheierea discuțiilor dintre BNR și RA-APPS privind „un transfer de proprietăți în condițiile legii”.
„În prezent sunt discuții cu cei de la RA-APPS pentru un transfer de proprietăți în condițiile legii. Probabil că BNR va transfera partea de teren și Arenele BNR, iar dânșii (n.r. – oficialii RA-APPS) să transfere către BNR clădiri din București care pot fi folosite în activitatea bancară”, a adăugat Mugur Șteț.
Organizatorul turneului BRD Năstase Țiriac Trophy, Bogdan Enoiu, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că situația juridică a complexului de tenis Arenele BNR este destul de complicată, din acest motiv nefiind construit un stadion nou, de 7.500 de locuri.
„Acest turneu a ajuns la a 20-a ediție și încă nu are un stadion nou. Poate o să avem la ediția a 25-a o arenă de 7.000 de spectatori. Situația juridică a bazei e destul de complicată și de aceea nu s-a realizat o arenă nouă. Noi ne dorim ca în Parcul cu Platani, care înseamnă istoria tenisului românesc, să existe o arenă de 7.500 de locuri, iar noi promitem să ne zbatem să ridicăm turneul la 500 de puncte. Cred că o astfel de arenă nu ar trebui să depășească 4-5 milioane de euro, maxim. După aceea ar trebui și un semicentral de 2.000 de locuri plus vestiare noi. Problema este între BNR, proprietarul arenelor, și Primăria Municipiului București, pentru că nu ar avea număr cadastral”, afirma Enoiu.
A 20-a ediție a BRD Năstase Țiriac Trophy, turneu de 250 de puncte ATP, cu premii de 439.000 de euro, va avea loc între 18 și 26 aprilie la Arenele BNR din București.